Preafericitul Ponta, candidatul lui Dumnezeu

„Ca de la ortodox la ortodox vă spun, domnule prim-ministru, nu-i deloc creștinește ce faceți! În plus, ca om de stat ce vă pretindeți, pășiți pe un teren periculos, țintiți spre o temă sensibilă, atentați la o pace socială cu greu dobândită în România în toți acești ani. Gândiți-vă la România Ortodoxă ca la o Coroană de Aur și la minoritățile noastre etnice sau religioase ca la nestematele rare care o împodobesc! Nu dați cu ciocanul ignoranței și al urii în aceste nestemate, nu știrbiți Coroana, doar pentru că nu înțelegeți sensul întregului!”, spune frumos Predoiu, dar cam patetic și cam electoral, el însuși.

E limpede că pe Victor Ponta îl mișcă ortodoxia, în esența sa, cam cât îl zdruncină și pe strategul său de campanie, Bogdan Teodorescu. Zero!

Evident că un credincios, trăitor cu frica lui Dumnezeu în suflet, nu minte, nu preacurvește, nu fură, nu mărturisește strâmb împotriva aproapelului său, nu… altele. Pe cale de consecință, în cazul lui Victor Ponta nu poate fi vorba de nimic altceva decât de nevoia disperată de a-și adjudeca, până în noiembrie, cât mai multe procente din preaplinul celor două „majorități izbăvitoare” – „majoritatea creștin-ortodocșilor” – prima în țară, potrivit sondajelor – și „majoritatea antibăsistă – prima pe țară, potrivit statisticilor post-referendum.

„Sfeștania” celei dintâi a început-o premierul, la Craiova, acolo unde și-a anunțat candidatura. Contorsionist al vorbelor – mai ales pentru a nu fi acuzat de discriminare etnică și xenofobie – premierul a spus, „simplu”: „Nu cred că un candidat la funcția de președinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleași drepturi cu mine. Dar vreau un lucru și îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în țara mea…”.

Dar cine, Doamne iartă-ne, să-l fi acuzat de aceste „tare”, la care numai el și staff-ul său de campanie s-au gândit?! Că doar nu Klaus Iohannis, sas taciturn, concentrat pe drumul și problemele sale.

Vorbind pe dos, Ponta a intenționat, și a reușit într-o oarecare măsură, să declanșeze ofensiva împotriva confesiunii unui minoritar, practicant al altui rit creștin decât cel ortodox, majoritar.

Astfel, primul pas, meschin pentru creștinătate, dar grosolan pentru pesedime, fusese făcut – semnalul de alarmă răsunase în Bănie: „Oameni buni! Frați români ortodocși! Aveți grijă, sasul e protestant-luteran, nu creștin-oltenesc, de-al nostru, care să facă ce face popa, nu ce zice popa! Dracu ne-a luat dacă vine ăsta peste voi!”.

De a doua majoritate, antibăsistă, s-a apropiat puțin, dar iute, prin lucrarea lui Tăriceanu „Iscariotul”. Alături de acesta, Ponta intenționează să retrezească USL din morți, precum Lazăr s-a sculat să umble.

Cu puțină socoteală, aflăm că, din zece milioane de alegători care participă, în principiu, la prezidențiale – conform statisticilor -, câștigătorul trebuie să adune câteva sute de mii peste cinci milioane. Dacă, potrivit testului europarlamentarelor, PSD a scos la vot, în mod organizat, în beneficiu propriu, două milioane și jumătate de alegători, pentru a fi sigur de victorie, Ponta mai are nevoie de trei milioane. Conform acelorași calcule, Iohannis ar mai avea nevoie de trei milioane și jumătate.

S-ar putea spune, astfel, că Ponta, prin „matematicile” sale politice, aplicate ferm, e ca și ales, încă din primul tur, la Cotroceni.

Numai că:

Ortodocși sadea, de-ai lui Ponta, habotnici/”fundamentaliști”, pe care să-i sperie așa de tare luteranismul, nu mai găsești chiar oriunde. În Ardeal și centrul Moldovei, precum și în Capitală și împrejurimi, vorbim de comunități importante de credincioși minoritari, precum romano-catolici, greco-catolici, protestanți – luterani și reformați – și neoprotestanți, mozaici. Apoi, în sud-est, de musulmani.

În consecință, dacă vrei, musai, să „pescuiești”, tendențios, marea majoritate ortodoxă, e posibil să pierzi mult mai mulți oameni decât ți-ai închipuit că vei câștiga.

Apoi, nici majoritatea antibăsistă – a USL -, nu mai e ce-a fost, ba dimpotrivă! Arată complet divizată – jumătate PNL, jumătate USD -, chiar dacă Ponta l-a împăiat pe Tăriceanu și-l ține în fereastra PRL ca partener de alianță a încă unui USL.

Așa că e posibil ca sforțările lui Ponta să fie prea mari și prea periculoase pentru un profit așa de mic și să îndepărteze de la el majoritatea ortodocșilor ponderați, precum și pe toți practicanții celorlalte confesiuni, pe motiv că prezidențiabilul PSD însuși pare să inducă în societate intoleranța religiosă.

Cât despre antibăsiștii USL, de „confesiune” liberală, greu ar mai putea fi ei convinși să revină, in corpore, în Kiseleff, odată cu stafia lui Tăriceanu.